SERVICII DREPT CIVIL
Asistăm în instanță clienții care au nevoie de ajutor în cazul unor procese de drept civil, asigurând asistență juridică și reprezentare în litigii diverse, de la procese de revendicare și până la recuperare de reanțe. Suntem prompți în găsirea soluțiilor și eficienți în aplicarea acestora, obiectivul fiind acela de a oferi clienților noștri rezolvări potrivite nevoilor lor.
DE CE SĂ COLABOREZI CU NOI?
- Avem personal specializat în domeniu
- Lucrăm în baza unui plan bine stabilit
- Acționăm rapid și obținem rezultate
- Aplicăm printre cele mai mici comisioane
- Asigurăm consultanță de specialitate
CUM PROCEDĂM?
DISCUTĂM
PLANIFICĂM
ACȚIONĂM
Avem peste 10 ani de experiență în domeniul dreptului civil, soluționând cu succes o mulțime de cazuri în domeniu. Oferim consultanță juridică de specialitate și acționăm în vederea soluționării problemelor de drept juridic pe care societățile pe care le reprezentăm le întâmpină.
- ASISTENȚĂ JURIDICĂ – asigurăm consiliere de specialitate în vederea soluționării cazurilor de drept civil pe care clienții noștri le au în desfășurare, ori urmează să le deschidă. În baza unor proceduri specifice, oferim sfaturi profesionale în vederea recuperării de creanțe între persoane fizice sau juridice, pentru punerea în aplicare a procedurii de somație la plată, sau alte acțiuni de drept civil de care societatea care ne este client are nevoie.
- REPREZENTARE JURIDICĂ – în baza colaborării noastre, devenim reprezentanți legali ai clienților noștri în soluționarea proceselor de ordin civil aflate pe rol sau în curs de deschidere. Reprezentăm societățile în cauză în procedurile administrative și juridice privind reconsituirea dreptului de proprietate, pentru recuperări de creanțe, somații și proceduri de somație la plată, negocieri de tranzacții, sau tot felul de alte acțiuni similare și care se înscriu în sfera de acțiune a dreptului civil.